Astroclubul Meridian 0 Oradea în 2016

/ / Stiri
Astroclub Meridian 0 Oradea

Martie – 19, Ora Pământului – un experiment Erathostenes, de măsurare a razei Pământului și o expoziție de desene realizate de copii urmate de o prezentare a clubului

Aprilie – Săptămâna școala altfel, spectacole în planetariu

Mai – 9, tranzitul lui Venus, observații cu telescopul

21, Noaptea muzeelor

Pentru copii am organizat un atelier de realizare a unor instrumente vechi  de observație (cuadrant, ceas solar, ceas stelar etc.)

O prezentare a constelațiilor și a legendelor despre acestea, a Sistemului Solar, a Stației Spațiale Orbitale..

Pentru adulți s-a prezentat tema “Spațiul Cosmic- Noi frontiere” cu începere de la ora 20, urmată de observații astronomice.

Iunie 1, zi dedicată copiilor cu ateliere de lucru, expoziție de fotografii

26 Iunie – 12 Iulie, Expediție astronomică în Insulele Canare cu vizitarea celui mai mare telescop optic din lume din La Palma, vizitarea muzeelor dedicate lui Cristofor Columb din La Palma și Gran Canaria și participarea la conferința internațională pe probleme de poluare luminoasă. La expediție au luat parte  Andra Filimon, Dominik Izsanyi și Pazmany Nicoleta.

Iulie – (11 – 17) colaborare cu cercetașii  la realizarea taberei medievale din cetate, copiii au învățat să se orienteze după Soare și stele, să-și construiască ceasuri solare și să înțeleagă ce sunt cometele

August – (25 – 30)  tabăra Regiomontanus de la Bucea împreună cu Anca Marian (coordonatoarea lotului național de astronomie) și elevii de la C. C. I.M. Clain din Blaj

Septembrie – (16 – 19) Celebrarea a 10 ani de la înființarea astroclubului

Cu acest prilej, orădenii au fost invitați vineri, 16 septembrie a.c., de la ora 16,  în Corpul I, al Cetății Oradea, la ”Astro-artă astro-joc”, activități dedicate copiilor. Au fost prezenți peste o sută de copii dornici de a vedea cum se construiesc roboți din lego, cum pot realiza jocuri prin care se pune în evidență mișcarea planetelor sau au participat la concursul  despre constelații.

De la ora 18, la etajul 2, Corpul A al Muzeului Cetății și Orașului Oradea a avut loc vernisajul ”Expoziției de astro-fotografie” realizată de domnul Valentin Grigore, președinte SARM – Societatea Astronomică Română de Meteori. A venit un public numeros dornic de a vedea Calea Lactee prezentă în multe fotografii, precum și câteva Aurore boreale. Seara s-a încheiat cu observarea, prin telescop a eclipsei de Lună prin penumbră, care a început în jurul orei 21. Am avut noroc de un cer senin, așa că peste 300 de orădeni s-au bucurat  să urmărească spectacolul oferit de Lună.

Sâmbătă 17 Septembrie a.c., de la ora 10:00, a fost o conferință de presă, în Sala de Ședințe a Instituției Prefectului Județean Bihor. Au venit mulți ziariști, atrași de numele mari prezente la Oradea. De la ora 15, s-a desfășurat Simpozionul ”File din Istoria Astronomiei Românești și a Cuceririi Spațiului”, în sala de conferințe a Muzeului Cetății și Orașului Oradea. Printre invitații de onoare s-au numărat: doctor inginer cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român, care acum 35 de ani a efectuat un  zbor în spațiu, domnul conferențiar doctor Mircea Victor Rusu, cercetător științific I la Universitatea București, membru fondator al GIIF(Grupul de Inițiativă pentru Învățarea Fizicii), domnul Valentin Grigore, președinte al Societății Române de Meteori, Coordonator Național al AWB în România (Astronomers Without Borders), Membru în Comitetul Internațional One Star at a Time: Reclaim the Starry Night Sky, doamna Erika Lucia Suhay, membru al Comitetului Național Român de Astronomie, doamna prof. Eugenia Marcu de la Școala Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca și soțul acesteia, conferențiar doctor Alexandru Marcu de la Universitatea clujeană. Acesta a avut surpriza să întâlnească printre invitați pe fosta sa studentă, membră a clubului nostru, actualmente doctorandă la astrofizică în Germania, Anabel Pardi. Un alt invitat de marcă, membru al clubului, actualmente inginer în domeniul aerospațial care este angajat în Germania, prezent la simpozion a fost Cristian Lazăr, cel care, pe vremea liceului îi scria lui Dumitru Prunariu întrebându-l ce să facă pentru a ajunge cosmonaut.

Nu în ultimul rând, revista Știință și Tehnică și-a trimis un reprezentant, pe domnul Cătălin Beldea, vânătorul de eclipse care ne-a prezentat experiențele sale prin lume, în căutarea eclipselor de Soare.

De la Salonta, a venit domnul Mátyás Csukas, astronom amator care studiază stelele variabile și care ne-a prezentat și activitatea celui care a fost Kulin György, astronom născut în Salonta, care a pus bazele astronomiei de amatori în Ungaria. Acesta a numit un asteroid descoperit de el, Salonta, iar altul Transilvania.

Septembrie (28 – 30) -Participare la Gala Națională de astronomie organizată de domnul Valentin Grigore, președinte SARM, un festival al astronomiei la care au participat astrocluburile și planetariile din țară, urmat de o noapte de observații la cabana Runcu.

Octombrie (4 – 10) Săptămâna mondială a spațiului – s-au organizat prezentări despre cucerirea spațiului și a fost invitat Vasile Decu, realizatorul revistei Space care s-a întâlnit cu elevii Liceului Don Orione, liceului Teoretic Aurel Lazăr, cu membrii astroclubului precum și cu cei de la robotică.

Noiembrie – prezentarea celor mai interesante evenimente astronomice ale anului și observații cu telescopul

Decembrie – 10, Poveștile cerului, activitate pentru copii desfășurată în odaia cu povești amenajată în cetate

22, Povestea stelei de Crăciun – moment aniversar de încheiere a activității din anul 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *